În plină depresie post-debut Andra Rotaru m-a rugat să scriu un text depre procesul meu creativ pentru revista online Writing ACT. A ieșit această ciudățenie. Dacă dați click pe imagine ajungeți la sursa-mamă unde puteți citi textul întreg.

Poets anonymous

Anunțuri

studiu de gen

mă dizolv în vană ca o pastilă efervescentă.
cel puțin așa mă văd
pe mine după ce am dat un vânt
sub apă care bate
acum în bule mari și mici de duhoare
spre suprafață. aerul încețoșat din baie începe
să miroasă a eu și îmi trece
prin cap că întunericul fiecăruia pute, că e nostim
cum noi ne spălăm, parfumăm, dăm cu cremă zilnic
suprafețele în timp
ce adâncimile noastre
put inevitabil
a descompunere, a moarte. și totuși
mă țin de nas și îmi înec
acest gând cu tot cu mine
în apă în speranța că acolo jos o să fie
liniște.
dar acolo jos e plin de voci
și vana mea devine scoica
în care auzi marea
suferință a blocului de sub tine.
nici aici nu e mai bine
scot capul din apă, încet și tacticos,
ca martin sheen în finalul de la apocalypse now. iau o gură
de bere și mă gândesc în nimic în timp
ce mă joc puțin cu puța
și mi se așează pe creier iustin panța,
mai precis acel vers cu doar
valul mă dezbracă mai tandru decât tine
și încep să devin conștient de faptul că mă joc
cu mine. îmi ridic puța semierectă aproape
de suprafața apei și mi se pare că ea arată
ca o ciupercă sau ca sexul unui om bătrân, poate
al lui bunică-miu. apoi o iau în mână și
o îndes între picioare. mă simt ciudat
de mulțumit că acolo jos acum arăt
ca o femeie în timp
ce simt cum puța mea se umflă
sughiț cu sughiț
și mă întreb oare
cu care dinte fostele mele mă aseamăn
acolo
jos.

prima casă

orașul ăsta plin
de locuințe-n care
oamenii nu mă mai vor.
undeva în bartolomeu
la jumătate de drum
între nefamiliști și lidl
mama își ține capul într-o mână
și telecomanda în cealaltă
și butonează departe de sine.
sora mea picură în veceu
o she-jesus oarecare
transformă apa în sânge în timp
ce în privirea ei îmbătrânește poza ei de profil.
în bucătărie supa o mănâncă pe bunica
la creier, la mațe, la cancer,
în timp ce se gândește la cum mâine trebuie.
tremură și bunicu-n pat,
își scobește unul după altul
câte un neuron prin nas,
face biluțe mici
și încearcă să dea coș cu ele
în urechea motanului care toarce
la picioarele lui goale și reci
și îngrozitor de albe.
nu mai e spațiu între ei,
nici o lamă de respirație nu mai încape.
chiar și fantoma tatălui meu
e ceva negru turtit
înghesuit la geamul din sufragerie
care se uită la mine cum trec
prin fața blocului
și mă îndrept
spre lidl, spre nefamiliști—
nici eu nu mai știu.

first home

this city, full of homes
where people don’t
want me anymore.
somewhere in Bartolomeu
halfway between
the slums and Lidl
my mother holds her head in one hand
and the remote control in the other,
pressing herself further and further away.
my sister is dripping into the toilet,
a random she-jesus
transforming water into blood while
in her stare, her profile picture ages.
in the kitchen the soup eats away at grandma,
her brain, her entrails, her cancer,
while she is thinking about how tomorrow she must—
grandpa is shaking in his bed,
excavating one by one
neurons through his nose
making little balls of fun
shooting hoops into the tomcat’s ear
that purrs at his bare, cold
and horribly white feet.
there is no space left between them,
not a blade of breath can fit between them.
even my father’s ghost
is something black squeezed
onto the dining room window
watching me pass
in front of their apartment block
heading straight
for the slums, for Lidl—
even i don’t know anymore.

(Translated by the Author and Tara Skurtu)